Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, membru al Comitetului Executiv al PSRM, împreună cu deputatul PSRM Pavel Voicu și președintele organizației teritoriale PSRM din Bălți, Serghei Gramma, a participat la ceremonia dedicată eliberării municipiului Bălți de sub ocupația fascistă.
„Acum 82 de ani, Armata Roșie a eliberat orașul Bălți. Acest eveniment este strâns legat de soarta a mii de familii. Evenimentele Marelui Război pentru Apărarea Patriei reprezintă pentru noi memoria despre cei dragi care, cu prețul vieții lor, au apărat libertatea și pacea pe meleagurile noastre”, a subliniat Vlad Batrîncea.
Deputatul a transmis un mesaj de profund respect veteranilor și recunoștință eternă eroilor care au eliberat Moldova: „Ne aplecăm capul în fața veteranilor și slavă veșnică eroilor care au eliberat țara noastră!”, a adăugat Vlad Batrîncea.




