16 iunie 2022
Vasile Bolea: PAS a ajuns la guvernare prin minciuni
PAS și Maia Sandu au ajuns la guvernare prin minciuni, a declarat deputatul PSRM, Vasile Bolea, la protestul din fața Parlamentului. Bolea a amintit că actualul președintele și PAS au promis în campania electorală că pensia minimă va fi de 2000 de lei, lucru care nu s-a realizat. Totodată, parlamentarul s-a referit și la prețurile la carburanți, care cresc zilnic odată cu venirea PAS la guvernare. „Iar în campanie ne promiteau benzină ieftină”, a amintit Bolea.
„Au spus că 4 lei pentru gaz este foarte scump, dar azi avem peste 18 lei pentru un metru cub de gaz. Această guvernare a amăgit practic pe toți cetățenii din Republica Moldova, inclusiv pe cei de peste hotare, cărora le-au promis că vor putea să revină acasă, că nu vor achita impozite… Dar și pe ei i-au mințit. Jos tarife liberale!”, a declarat Vasile Bolea.