27 iulie 2021
Vasile Bolea: Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va avea în Parlament o fracțiune din 32 de deputați
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va avea în Parlament o fracțiune din 32 de deputați, iar președinte al fracțiunii va fi numită Zinaida Greceanîi. Deputatul BCS, Vasile Bolea, a declarat, la postul public de radio, că această decizie urma să fie făcută publică la ședința de constituire a Parlamentului din 26 iulie, dar din cauză că aceasta a fost amânată la propunerea PAS, anunțul va fi făcut public joi, 29 iulie.
Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor va avea și doi vicepreședinți – Corneliu Furculiță și Constantin Starîș. Secretar al fracțiunii va fi Vasile Bolea.
Deputatul a menționat că, potrivit Regulamentului Parlamentului, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor va avea posibilitate să delege și un vicepreședinte al Legislativului. Deocamdată, numele acestuia nu a fost făcut public.
Vasile Bolea a mai declarat în cadrul emisiunii că, marți, deputații BCS au avut o discuție informală cu deputații PAS și din Partidul Șor, unde s-a discutat despre repartizarea comisiilor și componența numerică, repartizarea deputaților în delegațiile parlamentare internaționale.
”Am ascultat doleanțele colegilor. Cu unele viziuni nu suntem de acord și înțelegem că undeva se depășește cadrul legal. Mâine, dacă vor dori colegii să avem un schimb de păreri, a doua rundă, pentru ca să luăm deciziile la ședința fracțiunii și să prezentăm procesul verbal referitor la repartizarea deputaților pe comisii, conducerea comisiilor, numirea în delegațiile internaționale”, a spus Bolea.
Invitat la aceiași emisiunea, deputatul PAS, Rosian Vasiloi, a declarat că majoritatea parlamentară își va asuma președinția în 7-8 comisii parlamentare, iar opoziției îi vor reveni 3-4 comisii.