29 iunie 2020
Un deputat PSRM a publicat DOVEZI că Glavan de la PRO Moldova a vrut să închidă 16 laboratoare medicale, din 26
În calitatea sa de ministru al Sănătății, Ruxanda Glavan a ordonat lichidarea a 16 din cele 26 de laboratoare medicale de stat. Despre aceasta anunță deputatul PSRM, Vladimir Odnostalko, care publică pe pagina sa de Facebook și ordinul semnat de Glavan acum patru ani.
Vicepreședintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie se arată consternat de cinismul deputatului din grupul Candu, care este și unul din autorii moțiunii simple asupra activității ministrului Viorica Dumbrăveanu. În textul moțiunii, Glavan îi reproșează actualului ministru al Sănătății numărul inuficient de laboratoare epidemiologice, pe care tocmai ea le-a închis acum patru ani.
”Moțiunea a fost semnată de două grupări oligarhice: Pro Moldova și Șor. Inițiatorul este fostul ministru al Sănătății, Ruxanda Glavan, numită în cercuri restrânse ”împărăteasa medicamentelor”. Unul din argumente ar fi numărul insufucuent de laboratoare de stat pentru testarea COVID-19. Doamna Glavan, în funcția de ministru al Sănătății, a semnat la 25.03.2016 un ordin de lichidare a 16 laboratoare din 26”, a scris deputatul PSRM.
Parlamentarul mai afirmă că în cele 10 laboratoare de stat, care au fost păstrate, nu au fost făcute investiții și nu a fost consolidată capacitatea acestora.
”Cât de cinic poți fi ca, astăzi, să o acuzi pe Dumbrăveanu de ceea ce ai distrus personal în anul 2016”, a scris socialistul.