03 iunie 2020
Sondaj: 55 de mandate ar obține PSRM, dacă duminica viitoare ar fi organizate alegerile parlamentare anticipate
55 de mandate ar obține PSRM, dacă duminica viitoare ar fi organizate alegerile parlamentare anticipate. Experții FOP, care au prezentat astăzi sondajul social-politic, au analizat opțiunea de vot a celor deciși și au calculat numărul de mandate. Astfel, socialiștii ar avea majoritatea în Parlament – 55 de mandate, Partidul Acțiune și Solidaritate – 37 de mandate, iar Platforma DA – 9 mandate. Celelalte formațiuni politice nu ar accede în Legislativ.
Sondajul a fost realizat în perioada 23 – 31 mai 2020, la solicitarea canalului de televiziune TVC 21. La studiu au participat 1767 de persoane cu vîrsta de 18 ani și mai mult, interviurile s-au realizat la telefon. Marja de eroare este de 2,3%.