07 noiembrie 2019
Proiectele sociale elaborate de președintele țării au primit aviz pozitiv din partea Comisiei parlamentare Protecție Socială, Sănătate și Familie
Inițiativele Președintelui Republicii Moldova privind majorarea alocațiilor sociale pentru perioada rece a anului și stabilirea pensiei de urmaș au fost avizate pozitiv de către Comisia parlamentară Protecție Socială, Sănătate și Familie. Acestea urmează a fi puse la vot în ședința în plen a Legislativului.
Potrivit consilierului prezidențial în domeniul social, Viorica Dumbrăveanu, măsurile propuse de șeful statului au scopul de a asigura mai multă protecție socială pentru vîrstnici și oamenii cu venituri mici. Unul dintre proiectele președintelui prevede majorarea numărului beneficiarilor de alocații sociale în perioada rece a anului.
“Este vorba despre majorare venitului de la care persoanele pot beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului. Președintele prin această inițiativă a propus modificarea acestui multiplicator de la 1,9 la 2,2 astfel încît persoanele care au un venit mai mic de 2 323 de lei vor avea dreptul la ajutor pentru perioada rece a anului” , a menționat ea.
O altă inițiativă prevede ca membrii familiilor pensionarilor decedaţi să primească pensia beneficiarului timp de cinci ani.
“Există cîteva condiții. Sigur că dreptul la această îndemnizație se acordă în cazul în care unul dintre soți a decedat în primii cinci ani de la stabilirea dreptului pentru pensia pentru limită de vîrstă și o condiție este să fi fost în căsătorie 15 ani. Este o condiție care și actualmente este prevăzută de legislație în cazul stabilirii dreptului la pensie de urmași. Deci în cazul dat soțul supraviețuitor are dreptul la o îndemnizație, cum am menționat, în mărimea pensiei aflate în plată, deci a soțului decedat” , a mai adăugat Dumbrăveanu.
Potrivit Casei Naţionale de Asigurări Sociale, în Republica Moldova sunt înregistraţi 703 mii de pensionari şi 60 de mii de beneficiari de alocaţii sociale. În primul semestru al acestui an, pensia medie a fost de aproape 1 900 de lei, iar minimul de existenţă pentru pensionari a depășit 1 700 de lei.