29 decembrie 2019
Socialiștii au felicitat locatarii din cadrul Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău a felicitat locatarii Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, situat pe strada Haltei, 2, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Vicepreședintele fracțiunii PSRM, Dinari Cojocaru, a menționat că consilierii socialiști au decis să-i felicite pe cei care în perioada sărbătorilor erau lipsiți de atenția celor din jur.
„L-am invitat pe Moș Crăciun, am adus diverse feluri de mîncare și cadouri pentru fiecare persoană de aici. Am felicitat și persoanele cu dizabilități care se află în acest centru”, a spus Cojocaru.
El a remarcat că oamenii au fost plăcuți surprinși de o asemenea atenție din partea consilierilor.
„Fiecare persoană are dreptul să se bucure de sărbători, de atenție și de o viață demnă”, a spus vicepreședintele fracțiunii PSRM.
Conducerea instituției a menționat că pentru prima dată din 2004, acestor oameni li s-a organizat o sărbătoare.
În momentul vizitei consilierilor, în centru se aflau 32 de persoane din cei 46 de locatari.
Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil are o capacitate de 100 de persoane și este posibilă cazarea non-stop din 1 noiembrie pînă pe 31 martie.