PSRM

25 februarie 2019

Socialiștii au contestat rezultatele alegerilor în 6 circumscripții și nu exclud alegeri anticipate

Socialiștii au contestat rezultatele alegerilor parlamentare în 6 circumscripții uninominale și nu exclud desfășurarea alegerilor anticipate. Despre aceasta au anunțat în cadrul briefingului din 25 februarie, conducătorii Partidului Socialiștilor.

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi, a exprimat sicere mulțumiri din numele întregii echipe PSRM, tuturor alegătorilor care au votat pentru PSRM și pentru candidații PSRM în circumscripțiile uninominale.

“Aceste alegeri au fost destul de complicate, au fost fixate mai multe încălcări a legislației electorale din partea unor concurenți electorali. Noi avem mai multe neclarități în mai multe circumscripții din țară, inclusiv și în circumscripții din regiunea transnistreană, precum și în două circumscripții din municipiul Chișinău și într- o circumscripție din nordul republicii, unde diferența de voturi dintre concurenți este foarte mică. Iar noi nu înțelegem, de ce rezultatele candidatului PSRM care a învins, nu sunt încă prezentate pe site-ul CEC, deși toate procesele verbale au fost deja procesate”, a spus Zinaida Greceanîi.

Președintele PSRM a anunțat că, socialiștii vor apela la CEC, cu privire la toate încălcările înregistrate, iar după sistematizarea tuturor materialelor și primirea tuturor răspunsurilor din partea organelor respective, inclusiv a CEC-ului și a Comisiilor electorale de circumscripții, Partidul Socialiștilor va prezenta concluziile cu privire la legitimitatea alegerilor parlamentare care au avut loc.

“Noi nu excludem că pot avea loc și alegeri anticipate”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Reprezentantul PSRM la Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinschi, a anunțat că conform ultimelor informații, la secția de votare din cadrul circumscripției uninominale Nr.4 (Rîșcani, satul Hagimus), candidatul PSRM a cîștigat în această circumscripție cu o diferență de aproape 200 de voturi. Cu toate acestea, CEC nu a publicat încă aceste rezultate.

“Solicităm organelor electorale urgentarea acestei proceduri, pentru a nu debusola opinia publică”, a spus Maxim Lebedinschi. De asemenea, a declarat că, PSRM va contesta rezultatele scrutinelor în cel puțin 6 circumscripții uninominale, inclusiv: Centru-Buiucani și Centru-Botanica din cadrul municipiului Chișinău, Cantemir-Cahul și Cimișlia-Basarabeasca, precum și în două circumscripții destinate pentru stînga Nistrului.

Socialistul a menționat că, au fost documentate toate cazurile de utilizare a resurselor administrative, tentative de corupere a alegătorilor, transportarea organizată a cetățenilor la secțiile de votare, ceea ce a determinat rezultatele votării. „Considerăm, că în aceste circumscripții trebuie organizate alegeri anticipate”, a subliniat Maxim Lebedinschi.

Secretarul pentru ideologie a PSRM, Ion Ceban, a reiterat că poziția PSRM privind legitimitatea alegerilor care au avut loc, va fi determinată după ce vor avea loc toate procedurile menționate mai sus:”Și nu excludem organizarea alegerilor parlamentare anticipate”.


 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă