11 iulie 2024
Socialiștii cer explicații cu privire la soarta întreprinderilor excluse din lista obiectelor care nu pot fi privatizate
În timpul discursului privind proiectul de modificare a Legii cu privire la administrarea și deetatizarea proprietății publice, examinat în prima lectură în Parlament, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Bătrîncea, a abordat problema cu privire la soarta întreprinderilor strategice de stat. Deputaților li s-a prezentat o versiune actualizată a Listei întreprinderilor de stat care nu pot fi privatizate.
Deputatul a atras atenția asupra faptului că lista prezentată este mult mai redusă în comparație cu versiunea anterioară și a menționat că ar fi corect ca fiecare întreprindere, exclusă din listă, să fie examinată și discutată în parlament, împreună cu argumentele necesare.
Potrivit lui Vlad Bătrîncea, reorganizarea întreprinderii, ca argument pentru excluderea din listă, nu rezistă criticii, deoarece în acest caz nu este vorba despre modul de reorganizare, ci despre soarta acestor întreprinderi.
„Când vorbim despre Casa Presei – prin ce formă de reorganizare a trecut această întreprindere, încât a dispărut din această listă? Când vorbim despre Moldtelecom – nu este un secret pentru nimeni că în spațiul public a fost multă informație despre încercările de privatizare a acestei întreprinderi strategice”, a spus Vlad Bătrîncea.
Deputatul a menționat că soarta întreprinderilor excluse rămâne neclară, mai ales în ajunul alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Este important să fim consecvenți pentru a păstra întreprinderile care au fost construite de părinții și bunicii noștri”, a subliniat Vlad Bătrîncea.