02 martie 2017
Socialiştii au refuzat să participle la schemele frauduloase din Consiliul Municipal
Astăzi, consilierii municipali ai PSRM, i-au susţinut pe locuitorii Chişinăului care au blocat tribuna CMC.
Orăşenii s-au arătat indignaţi de refuzul consilierilor municipali din alte partide să voteze pentru anularea proiectelor de arendă ilegale, care au condus la apariţia unor construcţii problematice.
După cum a explicat, în cadrul unui briefing, liderul fracţiunii PSRM, Ion Ceban, consilierii-socialişti nu intenţionează să participe la partajarea de terenuri funciare în detrimentul municipiului.
Potrivit lui, ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului a inclus circa 100 de chestiuni. Dar, fracţiunea PSRM a insistat pe examinarea a doar cinci dintre ele. Este vorba despre autorizaţiile de arendă a terenurilor amplasate pe străzile Doga, Florilor, Piaţa Unirii şi Dimo, Milescu Spătaru, Drumul Viilor, acte emise cu încălcarea legislaţiei.
Ion Ceban a argumentat poziţia fracţiunii sale: „Am convenit cu fracţiunile comuniştilor şi consilierilor neafiliaţi, cu cei din „Partidul Nostru” şi Partidul Popular-European să anulăm aceste contracte de arendă. Cu toate acestea, am fost martorii unui fenomen specific moldovenesc cînd arhitectorul general declară că încălcări sînt, dar consilierii municipali votează „pro”. Sînt absolut convins că există şi o motivare financiară în acest caz”, a declarat socialistul.
Ceban a adus și un exemplu în confirmarea celor spuse. „În toate contractele de arendă este prezentă o dispoziţie privind privatizarea terenului funciar. Şi atunci cînd costul de arendă a terenului, care, ulterior, urmează să fie privatizat conform contractului, se cifrează la circa 36 de mii de lei, valoarea de piaţă a acestui teren este de aproximativ patru milioane de lei! Care va fi, în acest caz, prejudiciul adus municipalităţii? Şi cît vor pune la buzunar consilierii municipali?”, s-a interesat Ion Ceban.
Potrivit lui, în pofida cererii socialiştilor de a închide şedinţa, aceasta continuă „pentru că aici sînt prezenţi banii pe care ei îi primesc direct şi-i pun la buzunar”.
Ion Ceban a făcut publică propunerea fracţiunii: şedinţa urmează a fi închisă, iar chestiunile privind terenurile funciare trebuie reexaminate. Plus la aceasta, este nevoie să se revină la discuțiile pe marginea proiectului Bugetului municipal în lectura a doua.
Liderul fracţiunii PSRM s-a indignat și de faptul că pentru ziua de 6 martie sînt preconizate dezbateri publice pe marginea proiectului bugetului municipal în lectura a doua, dar, pînă la momentul de faţă, consilierii nu au primit la mînă proiectul. „Ce vom discuta? Nu avem nici cifre, nici priorităţi, nimic. Vom invita experţi şi ce le vom propune spre discuţie?”. „Socialiştii dezaprobă astfel de metode de activitate. Sîntem obligaţi să acţionăm deschis, în interesele locuitorilor municipiului” , a subliniat Ion Ceban.