PSRM

25 septembrie 2014

Socialiştii au protestat împotriva fărădelegilor din Chişinău

Astăzi, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova împreună cu mai mulţi comercianţi de la Piaţa Centrală, au protestat în faţa Primăriei mun. Chişinău.

Protestatarii au cerut stoparea repartizării terenurilor funciare în CMC de către liberali şi comunişti, stoparea construcţiei centrului comercial din Piaţa Centrală, a construcţiilor neautorizate dar şi demisia primarului General de Chişinău, Dorin Chirtoacă  pentru multiplele acte de corupţie.

“Domnule Chirtoacă aţi lăsat fără locuri de muncă peste 300 de oameni care muncesc în Piaţa Centrală pentru a-şi întreţine familiile numai pentru a vă umple buzunare proprii şi cele ale membrilor PL. Doriţi să distrugeţi această întreprindere municipală, Piaţa Centrală construind un Centru Comercial. Aţi făcut acest lucru fără a consulta comercianţii în procesul de luare a deciziilor. Nu sunteţi demn de a mai sta în fotoliul de primar şi trebuie să vă daţi demisia!”, a declarat juristul PSRM, Vasile Bolea.

“Astăzi în cadrul şedinţei Consiliului Municipal sunt incluse pe ordinea de zi o sumedenie de chestiuni cu privire la terenurile funciare. Iarăşi vor fi furate hectare de pămînt municipal de către comunişti şi liberali care fac coaliţie în CMC. Acest primar liberal a împînzit oraşul de construcţii ilegale, mansarde şi gherete. Astfel arată un oraş european în viziunea lui Dorin Chirtoacă. Trebuie să-ţi fie ruşine pentru dezastrul care este în capitală”, a spus secretarul executive al PSRM, Vlad Batrîncea.

Consilierul municipal din partea socialiştilor, Elena Hrenova a declarat în cadrul şedinţei: “De ce timp de circa 4 luni nu a avut loc CMC? Voi afirmaţi că nu există cvorum. Dar nu acesta este motivul. În acest timp aţi elaborat proiecte de decizie care vizează privatizarea ilegală a terenurilor funciare. Tot astăzi doriţi să examinaţi şi construcţia Centrului Comercial în Piaţa Centrală şi să lăsaţi fără locuri de muncă comercianţii care stau afară şi protestează. Ajunge să furaţi! PSRM nu va participa la aceste fărădelegi!”.

Protestatarii au învinuit autorităţile municipare că sînt ghidate de interesele personale şi nu de cele ale capitalei.

Protestatarii au scandat: „Stop construcţiilor ilegale”, „Jos Chirtoacă”, „Hoţii la dubă”, „Demisia”, „Jos alianţa comunist-liberală din CMC”.

Foto

Video

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă