15 martie 2017
Socialiștii au propus indexarea pensiilor de două ori pe an și anularea majorării vârstei de pensionare
Propunerile Partidului Socialiștilor, privind modificarea legislației în domeniul pensiilor, au fost prezentate astăzi la o conferință de presă susținută de deputații fracțiunii parlamentare ai PSRM.
Partidul Socialiștilor, se opune categoric, împotriva reformei antisociale de pensii, adoptată în grabă în Republica Moldova. Această reformă este un genocid social, pentru că are ca scop exterminarea persoanelor în etate.
PSRM insistă asupra anulării procesului de majorare a vârstei de pensionare în Republica Moldova, lansat în ianuarie 2017. Din cauza scăderii duratei de viață, în condițiile economice nefavorabile din prezent, cetățenii moldoveni, pur și simplu nu vor ajunge până la vârsta de pensionare.
Conform statisticilor, în Republica Moldova, durata medie de viață este de 71,5 ani, pe când bărbații în mediu, trăiesc până la vârsta de 67,5 ani, iar în mediul rural cu patru ani mai puțin, adică exact până la 63 de ani.
PSRM consideră că, înainte de a majora vârsta de pensionare, guvernul trebuie să asigure, în primul rând, condiții pentru crearea a noi locuri de muncă în țară, creșterea salariilor, creșterea nivelului și duratei vieții în Republica Moldova.
Partidul Socialiștilor, propune indexarea pensiilor de două ori pe an, la o indexare anuală totală de 20 la sută.
Socialiștii propun, de asemenea: 1) pensia minimă să nu fie mai mică decât nivelul de subzistență; 2) să recalculeze pensiile pentru persoanele care s-au pensionat până în anul 1999; 3) să recalculeze pensiile pentru pensionarii care lucrează dar care au ieșit la pensie pînă la 1 ianuarie 2017.
Motivul pentru care deputații socialiști au susținut această conferință de presă, a devenit indexarea pensiilor de la 1 aprilie.
„La 1 aprilie va avea loc o altă indexare sărăcăcioasă, o altă bătaie de joc de pensionari. Guvernul a anunțat că indexarea va fi de 6,4%, în timp ce prețurile pentru serviciile medicale s-au majorat, iar prețurile la produsele alimentare cresc în mod constant. 90% din pensionarii noștri trăiesc sub pragul sărăciei și nu își pot permite nici măcar strictul necesar. Astăzi, guvernul îi lasă pe pensionari să moară de foame, îi este mai ușor să scape de ei, decât să-i ajute „, – a declarat deputatul Vladimir Odnostalco.
Deputatul a amintit, că noua schemă de indexare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017. Potrivit estimărilor experților, această schemă ”economisește” guvernului pe pensionari, circa 200 de milioane de lei pe an.
Cu toate acestea, unele categorii de pensionari – foști judecători, procurori, membri ai guvernului vor primi o sumă indexată care depășește valoarea pensiei majorității absolute a pensionarilor.
Deputatul Vlad Batrîncea a adus un exemplu concret: „80-90% dintre pensionarii din țară, pe 1 aprilie vor primi adaos la pensie câte 40-50 de lei. Iar un singur pensionar Timofti, care are o pensie de 15 mii de lei, va primi în plus, o mie de lei. Judecătorii și procurorii vor avea un adaos de 600-800 lei pe lună. Ca urmare, cei săraci vor deveni și mai săraci, iar cei bogați și mai bogați”.
Deputatul Victor Sorocean a expus calcule, potrivit cărora, din 690 de mii de pensionari din Moldova, 660 mii trăiesc cu o pensie, care este mai mică decât nivelul de existență în țară. Astăzi, nivelul minim de subzistență este de 1113 lei, iar pensia este de 1278. Deputatul a numit această situație, un genocid.
El a menționat că dezvoltarea inițiativei proiectului de lege privind indexarea pensiilor de două ori pe an – în aprilie și octombrie, în general, nu mai puțin de 20%, aparține Președintelui Republicii Moldova.