20 februarie 2015
Președintele Dumei de Stat al Rusiei, Serghei Narîşkin i-a urat Irinei Vlah victorie în alegerile pentru postul de başkan
În cadurl vizitei de lucru la Moscova, întreprinse de liderul PSRM, Igor Dodon, şi candidatul independent pentru postul de başkan al UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a avut loc întrevederea celor doi politicieni cu Preşedintele Dumei de Stat al FR, Serghei Narîşkin. Părţile au pus în discuţie probleme ce ţin de colaborarea interstatală, nivelul relaţiilor economice şi umanitare între cele două state şi alte chestiuni de interes comun.
Igor Dodon i-a relatat conducătorului organului legislativ rus despre grupul „Pentru Vectorul Eruoasiatic al Moldovei”, creat de socialiştii moldoveni în Parlamentul RM, grup la care au aderat toţi cei 25 de deputaţi ai fracţiunii PSRM, iar ceva mai tîrziu şi deputatul Irina Vlah.
În altă ordine de idei, părţile au discutat despre alegerile pentru postul de conducător al Găgăuziei, care urmează să aibă loc în curînd în Moldova. Serghei Narîşkin a dat o apreciere înaltă eforturilor Irinei Vlah în domeniul consolidării raporturilor de prietenie şi colaborare între Găgăuzia şi Rusia, amintind în context şi despre participarea Irinei Vlah la semnarea acordului privind colaborarea interregională cu regiunea Moscova. Conducătorul Dumei de Stat i-a dorit Irinei Vlah victorie în alegerile la funcţia de başkan al Găgăuziei şi succese în impelementarea iniţiativelor sale în calitate de conducător al Autonomiei. Totodată, Serghei Narîşkin şi-a exprimat convingerea că mai multe iniţiative şi proiecte, elaborate şi propuse de Irina Vlah, orientate spre dezvoltarea Găgăuziei şi atragerea investiţiilor din Rusia, consiolidarea colaborării umanitare şi extinderea relaţiilor interstatale, îşi vor începe realizarea imediat după victoria Irinei Vlah în scrutin şi preluarea postului de başkan.
Colaborarea comercial-economică şi starea de lucruri privind exporturile de produse agricole din Republica Moldova spre Federaţia Rusă a fost un alt subiect al dialogului. Vă amintim că, în timpul vizitei fracţiunii PSRM la Duma de Stat a FR, la sfîrşitul lunii ianuarie curent, Serghei Narîşkin a declarat că Federaţia Rusă vede în Partidul Socialiştilor un partener de bază, inclusiv şi în procesul de negocieri privind realuarea exporturilor. Astfel, la indicaţia conducerii Federaţiei Ruse, reprezentanţii Rosselhoznadzor au iniţiat un dialog la tema dată cu preşedintele comisiei parlamentare pentru agricultură, deputatul din partea Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, Radu Mudreac. Drept efect, deja pentru începutul săptămînii viitoare este preconizată eliberarea primelor autorizaţii pentru agenţii economici moldoveni pentru reluarea exporturilor de produse agricole pe teritoriul Federaţiei Ruse.
Agenda vizitei lui Igor Dodon şi Irina Vlah a mai inclus o serie de întrevederi – la Serviciul Federal al Migraţiei şi în alte autorităţi executive, unde au fost discutate probleme ce ţin de colaborarea şi soluţionarea anumitor probleme de importanţă primordială, atît la nivelul raporturilor dintre Moldova şi Rusia, cît şi la nivelul colaborării interregionale a Autonomiei găgăuze cu regiunile Federaţiei Ruse.