PSRM

27 aprilie 2018

Zinaida Greceanîi: Noi nu vom avea candidați independenți

Toți candidații înscriși în cursa electorală pentru alegerile parlamentare, în cadrul circumscripțiilor uninominale din partea PSRM, vor apărea sub sigla partidului. Despre aceasta, a anunțat Zinaida Greceanîi, în cadrul emisiunii ”Acces Direct”, la postul de televiziune ”NTV-Moldova”.

”Noi ne consultăm cu toate organizațiile teritoriale de partid. Avem în fiecare raion o organizație teritorială de partid, în fiecare oraș. Pînă la urmă, avem practic în fiecare localitate o organizație de partid – din 3,7,10 oameni, dar există. De aceea, noi ne bazăm pe o structură clasică de partid. Suntem în permanentă comunicare cu ei, dar în afară de aceasta, în acest an, anunțăm așa-numitele alegeri preliminare în cadrul partidului, în urma cărora vor fi determinați potențialii candidați. Noi avem cîte 2-3 candidați pentri fiecare circumscripție, pe viitor pot apărea mai mulți. Dar cine vor fi înaintați, trebuie să ne spună membrii de partid și cetățenii, ei vor avea avea acces la viitoarele alegeri, primaries”, a specificat liderul PSRM.

Potrivit acesteia, candidații trebuie să fie membrii de partid, acei care au fost încă de la relansarea partidului din 2011, care au stat la baza fondării partidului, inclusiv și pe teritoriul țării. Trebuie să fie persoane de nădejde cu capacități de a conduce.

PSRM nu va ascunde nici un candidat, a remarcat președintele Partidului Socialiștilor din RM. Potrivit ei, nu poate fi vorba despre așa-numiții candidați independenți. Toți candidații din partea PSRM vor participa la alegeri, sub simbolul partidului.

”Nu vom avea candidați independenți, cum fac unele partide care au antirating ridicat. Pentru ce? De ce să fugim de responsabilități? Noi avem sigla noastră, Partidul Socialiștilor și toți candidații noștri vor merge sub sigla PSRM, sub ”steluță”. Își promovează candidatul propria persoană, trebuie să aibă capacitatea asta și trebuie să aibă capacitatea de a promova și partidul. Iar, partidul trebuie să facă același lucru”, a adăugat Zinaida Grecanîi.

Reamintim că, în acest an, alegerile parlamentare din Moldova, pentru prima dată, se vor desfășura conform sistemului electoral mixt. 51 de deputați vor fi aleși pe listele de partide, iar alții 50, conform circumscripțiilor uninominale.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă