PSRM

15 octombrie 2018

Socialiștii propun compensarea cheltuielilor pentru consumul energiei electrice pentru locuitorii din Chișinău, a căror case nu sunt gazeificate

Acest lucru a fost anunțat în cadrul conferinței de presă susținută de către președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban.

Socialistul a amintit că, acum 10 ani, 25% dintre facilitățile pentru tarifele pentru consumul energiei electrice au fost anulate pentru cei ce locuiesc în blocurile care nu sunt conectate la rețelele de gaze și sunt obligați să utilizeze aparate electrice pentru gătit. Astfel, tarifele pentru consumul energiei electrice a acestor oameni erau suficient de mari, a menționat Ceban.

”Este vorba despre 112 blocuri, mii de apartamente, a căror cifră încă nu este cunoscută, în pofida multiplelor cereri”, a menționat el.

Ion Ceban a remarcat că această problemă ține și de casele private, atît din capitală, cît și din suburbii, la fel și unele cămine. În acest sens, socialistul a menționat, că fracțiunea a cărui lider este el, propune compensarea în mărime de 40% pentru cosmului de energie electrică, celor care locuiesc în aceste 112 blocuri, care nu sunt conectate la rețelele de gaze. Inițiativa va fi inclusă pe ordinea de zi a Consiliului municipal.

”Acest proiect de decizie, considerăm că trebuie să fie inclus prioritar pe ordinea de zi a următoarei ședințe CMC. Altă soluție nu există”, a spus el.

De asemenea, Ion Ceban a reiterat că, anterior Consiliul Municipal Chișinău a luat o hotărîre de a acorda 10 milioane de lei pentru procurarea locuințelor de manevră, unde vor putea locui cei care au rămăs fără un loc de trai în urma deflagrației, ceea ce semnifică că aceste locuințe vor rămîne la balanța primăriei. Victimele vor putea locuit în apartament atîta timp cît va fi nevoie, însă nu vor putea privatiza aceste apartamente. În plus, încă 10 milioane de lei vor fi alocate pentru reparație apartamentelor care au avut de suferit în urma exploziei, iar 3 milioane de lei – drept compensare materială.

Socialistul a mulțumit tuturor celor care nu au rămas indiferenți față de această tragedie și s-au mobilizat pentru a ajuta sinistrații.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă