PSRM

09 mai 2018

Aproape 40 de mii de oameni au urmărit grandiosul concert organizat cu prilejul Zilei Victoriei, sub egida președintelui

Evenimentul dedicat celei de-a 73-a aniversarea a Marii Victorii a avut loc aseară în Piața Marii Adunări Naționale.

La concert a predominat veselia și buna dispoziție, iar cei prezenți au fredonat în cor melodiile dedicate anilor de război împreună cu interpreți din Moldova, legendara formație ”Zdob și Zdub” și oaspeții speciali veniți din Federația Rusă – Oleg Gazmanov și Denis Maidanov.

În timpul concertului, șeful statului a înmînat cea mai înaltă distincție de stat „Ordinul Republicii”, unui grup de veterani care au luptat în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

”Trebuie să cinstim fiecare veteran care a luptat pentru Marea Victorie, să le slăvim faptele eroice și să transmitem viitoarelor generații adevărul despre prețul real al libertății. Reiterez, poporul care nu-și cunoaște și nu-și respectă trecutul, nu are viitor”, a scris președintele pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

De asemenea, șeful statului a invitat locuitorii și oaspeții capitalei să participe la Marşul memoriei „Regimentul nemuritor” care se desfășoară astăzi în Chișinău.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă