PSRM

21 august 2024

Consiliul Republican al PSRM l-a susținut pe Alexandr Stoianoglo – candidat al poporului, la funcția de Președinte al Republicii Moldova

Astăzi a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în cadrul căreia s-a luat decizia unanimă de a-l susține pe Alexandr Stoianoglo, candidat al poporului, la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

În luarea sa de cuvânt, Președintele PSRM, Igor Dodon, l-a caracterizat pe Alexandr Stoianoglo ca fiind un profesionist impecabil, care a demonstrat curaj și tărie de caracter în lupta împotriva abuzurilor puterii, ca pe un om de stat, un familist, un om care respectă valorile creștine și, foarte important – este independent politic, ceea ce înseamnă că va promova o politică în interesul cetățenilor și al țării.

Igor Dodon a subliniat că „domnul Stoianoglo este acel candidat care corespunde calificărilor de ”candidat al compromisului larg”, ”candidat al poporului”, ”candidat al tuturor forțelor de opoziție”.

Liderul PSRM a accentuat, de asemenea, că un vot pentru Stoianoglo nu înseamnă automat un vot pentru socialiști, ci un vot pentru un președinte al poporului. Totodată, votul susținătorilor PSRM va fi în totalitate pentru Alexandr Stoianoglo, deoarece mesajul său principal – obținerea dreptății – este lucrul de care țara și întreaga societate au nevoie cel mai mult astăzi.

„Timpurile bune promise de PAS s-au dovedit a fi vitrege. De aceea, Maia Sandu trebuie să plece. Cea care, în detrimentul propriului popor, a cedat interesele țării curatorilor străini, a distrus complet statul de drept, a introdus cenzura în mass-media și a adus poporul la sărăcie lucie, conducând țara timp de jumătate de mandat în regim de stare de urgență, la aceste alegeri va fi pedepsită de poporul Moldovei. Și aceasta este cea mai înaltă formă de justiție,” a subliniat Igor Dodon.

Alexandr Stoianoglo a subliniat că toți oamenii din țara noastră doresc dreptate: judecătorii trebuie eliberați de presiuni și dictatură politică; profesorii, medicii și funcționarii publici au nevoie de condiții adecvate de muncă; agricultorii au nevoie de sprijinul statului; familiile – de tarife corecte; producătorii – de condiții pentru promovarea exportului; mass-media trebuie eliberată de cenzura totalitară, și așa mai departe.

„Toate aceste categorii de cetățeni au dorit și au așteptat dreptate, dar nu au primit nimic altceva decât ostilitate, dispreț, șantaj și iresponsabilitate în ultimii 4 ani. Moldova este ca un copil abandonat, lipsit de afecțiunea mamei și de protecția tatălui,” a spus Alexandr Stoianoglo.

Candidatul a subliniat că datoria sa este „să restabilească dreptatea pentru popor, să redea oamenilor sentimentul că sunt necesari acestei țări, că sunt ascultați și ajutați. Și voi face tot posibilul pentru a asigura dreptate pentru toți cetățenii, iar unora – să le ofer ceea ce merită pe dreptate.”

Președintele de onoare al PSRM, deputatul fracțiunii parlamentare BCS, Zinaida Greceanîi, a menționat că Partidul Socialiștilor a luat astăzi singura decizie corectă – de a-l susține pe candidatul poporului Alexandr Stoianoglo. „Îl cunosc pe Alexandr Stoianoglo de la începutul secolului. Este un om care își onorează cuvântul, legea și tratează oamenii cu respect. Alexandr Stoianoglo poate uni întreaga noastră societate, indiferent de locul în care se află oamenii. Susțin cu toată inima această candidatură,” a subliniat Zinaida Greceanîi.

Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare BCS, Vlad Bătrîncea, a subliniat că Alexandr Stoianoglo va asigura pacea pe care astăzi și-o dorește fiecare cetățean al Republicii Moldova, va fi un adevărat garant al Constituției. „Alături de acest candidat se află nu doar cea mai puternică și destoinică echipă PSRM, dar și zeci de mii de oameni simpli din întreaga țară. Astăzi, puterea luptă împotriva unui singur candidat – Alexandr Stoianoglo. Dar ei nu vor putea opri voința poporului, care dorește să readucă țara pe calea normalității,” a subliniat Vlad Bătrîncea.

La Consiliul Republican al PSRM a fost aprobată decizia de a crea un grup de inițiativă pentru colectarea semnăturilor susținătorilor candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, condus de fostul ministru al Educației, Victor Țvircun.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă