PSRM

23 septembrie 2022

Reprezentanții PSRM au avut o discuție on-line cu experții Comisiei de la Veneția

Astăzi, Grigore Novac, deputat PSRM, președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice, împreună cu Maxim Lebedinschi, membru al Comitetului Executiv al PSRM, au avut o discuție on-line cu raportorii Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) pe subiectul proiectului de lege cu privire la Curtea Supremă de Justiție. Proiectul respectiv face parte din reforma justiției, promovată în Moldova.

În cursul dialogului, socialiștii au exprimat  deschidere pentru orice reformă, cu condiția că va fi asigurată credibilitatea acesteia și nu se va admite preluarea controlului politic asupra puterii judecătorești.

În context, Grigore Novac a subliniat că modificarea Constituției prin care s-a decis că numirea judecătorilor la Curtea Supremă de Justiție se va face de către Președintele Republicii și nu de Parlament a fost inițiată de guvernarea PSRM, respectiv orice reformă nu poate fi una cazuistică și ad-hoc, dar urmează să abordeze modificări sistemice, durabile care vor exclude orice interpretare.

Deputatul PSRM a specificat că socialiștii vor susține acea redacție a proiectului de lege care va întruni un consens larg atât în clasa politică, cât și în societate.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă