16 martie 2023
PSRM s-a declarat împotriva traseismului politic și trădării intereselor alegătorilor
Astăzi deputații PSRM au susținut o conferință de presă în cadrul căreia s-au expus împotriva traseismului politic, împotriva presiunii și coruperii deputaților din Parlamentul Republicii Moldova. Declarația respectivă a fost motivată de decizia deputatului Alexandr Nesterovschi de a se retrage din fracțiunea parlamentară.
Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretar executiv al PSRM, a menționat că Republica Moldova este o republică parlamentară, iar Parlamentul trebuie să reprezinte voința cetățenilor. Orice manifestare a traseismului politic este o trădare a alegătorilor, o încălcare a Constituției și a legilor țării. Vicepreședintele Parlamentului a menționat că deputații PSRM vor înregistra în Parlament un proiect de lege care prevede interzicerea traseismului politic.
Vlad Batrîncea a subliniat că în ultimii ani, Partidul Socialiștilor a rezistat mai multor atacuri, dar a păstrat echipa: „În ciuda atacurilor regimului de la guvernare, nu ne schimbăm poziția, nu trădăm alegătorii și rămânem fideli promisiunilor noastre electorale. PSRM protejează ferm interesele și valorile naționale.”
Totodată, potrivit secretarului executiv al PSRM, pe parcursul ultimelor 8-9 luni au avut loc mai multe tentative de corupere a membrilor PSRM pentru ca aceștia să părăsească partidul și să facă declarații în sprijinul unei alte formațiuni. „Ne pare rău că domnul Nesterovschi a cedat și nu a avut curajul să-și expună poziția în cadrul ultimei ședințe a fracțiunii.”
Secretarul executiv al PSRM a menționat că Alexandr Nesterovschi nu a avut motive să procedeze în acest fel. ”Este în echipă din 2011 și mereu a fost susținut și promovat – este deja la al treilea mandat în Parlament, este președintele uneia dintre cele mai mari organizații teritoriale ale partidului, a fost desemnat ca candidat la funcția de primar al orașului Bălți”.
Vlad Batrîncea a subliniat că Alexandr Nesterovschi este așteptat în fracțiune – fie ca să revină în echipă, deoarece este posibil să nu fi scris cererea de plecare, ci doar impus s-o semneze, fie să depună mandatul de deputat”.
Pe final, Vlad Batrîncea a declarat că PSRM va lupta consecvent, prin toate metodele posibile, împotriva traseismului politic și a solicitat organelor de drept și Procuraturii să investigheze asemenea cazuri.