PSRM

04 aprilie 2022

PSRM a protestat împotriva demarării unei construcții ilegale în Chișinău

Consilierii municipali PSRM și-au exprimat indignarea în legătură cu începutul construcției ilegale a unui restaurant în sectorul Buiucani al capitalei.

Potrivit afirmațiilor lui Dinarii Cojocaru, vicepreședintele fracțiunii PSRM în consiliul municipal Chișinău, spațiul verde s-a transformat brusc într-un teren de construcții, deși a fost înstrăinat ilegal de la primăria Chișinău și nu a primit autorizația de construcții necesară.

Reprezentanții PSRM au atenționat că agentul economic, care efectuează astăzi lucrările de construcții, s-a adresat de nenumărate ori la CMC după autorizație, dar de fiecare dată a primit refuz, pentru că lipsea condiția principală a autorizației – acordul locatarilor din blocul vecin, dar și acordul agentului economic, care deține terenul vecin.

Cu toate acestea, în urma unei presiuni politice asupra autorităților locale, compania privată a obținut totuși autorizația în luna octombrie anul trecut, ocolind consiliul municipal.

În legătură cu aceasta, fracțiunea PSRM s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată a acestei companii private și a primăriei Chișinău. În același timp, Partidul Socialiștilor propune să fie schimbat statutul acestui teren și în locul imobilului ilegal să fie creat scuarul “Liviu Deleanu”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă