PSRM solicită audierea ministrului Justiției privind implementarea Strategiei de asigurare a independenței și integrității justiției

Astăzi, în cadrul ședinței în plen a Parlamentului Republicii Moldova, deputatul PSRM Pavel Voicu a solicitat audierea ministrului Justiției, Vladislav Cojuhari, pentru a clarifica politicile și acțiunile Ministerului Justiției privind implementarea Strategiei de asigurare a independenței și integrității în sectorul justiției pentru anii 2022–2025, precum și a Planului de acțiuni aferent acesteia, aprobat prin Legea nr. 211.

Totodată, Pavel Voicu a reamintit că Comisia de la Veneția a emis un aviz critic privind proiectul de lege referitor la constituirea Procuraturii Anticorupție și combaterea crimei organizate, iar anul 2023 a fost marcat de critici suplimentare la adresa politicilor promovate în sistemul justiției.

Inițiativa fracțiunii PSRM nu a fost susținută de majoritatea parlamentară PAS.