01 iunie 2021
PSRM va continua să protejeze și să susțină instituția familiei, maternitatea și copilăria în Republica Moldova
Astăzi, de Ziua Mondială a Copilului, deputații din fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor Alla Darovannaia și Vladimir Odnostalco au prezentat informații cu privire la inițiativele lansate în ultimii doi ani de fracțiunea PSRM menite să susțină și să protejeze copiii, precum și proiectele de lege care vor fi promovat în viitor.
La începutul discursului, Alla Darovannaia a remarcat situația demografică acută din țară. Conform statisticilor, numărul copiilor născuți în 2020 a fost de 30,7 mii și a scăzut cu un sfert față de 2014, când au fost înregistrate 40,9 mii de nașteri.
Potrivit deputatului, începând cu 2009, mulți politicieni din Moldova au vorbit despre importanța sprijinului familial pentru îmbunătățirea situației demografice, totuși primul care de fapt nu numai că a declarat, dar a venit și cu inițiative legislative în favoarea familiilor, a fost liderul PSRM Igor Dodon și Partidul Socialiștilor.
În 2020-2021, fracțiunea PSRM, împreună cu președintele Republicii Moldova Igor Dodon și guvernul, au întreprins o serie de măsuri de sprijin social pentru familiile cu copii.
Astfel, pensia de urmaș pentru copiii sub 18 ani a fost majorată cu 25%, iar în cazul continuării studiilor în liceu – până la absolvirea liceului. Drept urmare, pensiile pentru 9 mii de copii au fost majorate.
Mărimea indemnizației unice pentru naștere a fost majorată de la 7911 lei (1 ianuarie 2020) la 9459 lei (de la 1 ianuarie 2021). În primele 5 luni ale acestui an, deja au beneficiat 8185 de familii.
Alocația lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani pentru persoanele neasigurate a fost majorată de la 640 la 740 lei, iar indemnizația lunară pentru întreținerea copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină sub vârsta de 3 ani a fost majorată de la 320 la 370 lei.
Fracțiunea PSRM în comun cu PCRM va continua să sprijine instituția familiei și în următorul Parlament, au subliniat socialiștii.
Una dintre cele mai importante inițiative pe care PSRM intenționează să le promoveze este crearea capitalului familial. Potrivit deputatului Vladimir Odnostalco, proiectul prevede că statul va aloca fonduri vizate pentru nașterea primului copil – 3 salarii medii (în 2021, salariul mediu este de 8716 lei), al doilea copil – 5 salarii medii și al treilea – 7 salarii medii. Deoarece finanțarea este direcționată, banii pot fi folosiți pentru a îmbunătăți condițiile de trai, pentru îngrijire medicală și educație.
De asemenea, PSRM propune și stabilirea unei alocații lunare de 150 lei pentru fiecare copil din Moldova cu vârsta sub 18 ani, indiferent de starea civilă sau financiară; introducerea meselor gratuite pentru toți elevii din școli, licee și gimnazii; alocarea asistenței materiale familiilor cu copii pentru 1 septembrie; majorarea indemnizației pentru îngrijirea copiilor pentru părinții neasigurați.
Potrivit lui Vladimir Odnostalco, PSRM va continua să insiste asupra interzicerii adopției copiilor de către părinți de același sex, asupra protecției copiilor împotriva informațiilor dăunătoare, asupra formării specialiștilor care lucrează cu copii din grupurile de risc, precum și cu privire la elaborarea și implementarea unui program complex de educație patriotică a tinerilor.