PSRM

04 aprilie 2017

PSRM îndeamnă cetățenii Moldovei să participe la evenimentele comemorative dedicate Zilei Victoriei

La inițiativa Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, reprezentanții organizațiilor neguvernamentale organizează anual aproximativ 400 de evenimente la nivel local și național pentru a marca aniversarea Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Principalele evenimente se organizează începând cu data de 18 martie, dată care marchează eliberarea primului oraș din Moldova, Soroca, până pe data de 24 august – cînd este aniversată victoria în operațiunea Iași-Chișinău.

În aceste zile începe a doua etapă a planului anual de acțiuni privind celebrarea Marii Victorii. Campaniile naționale „Pădurea Victoriei“, „Panglica Sfântului Gheorghe“, „Valsul Victoriei“, „Lumânarea Memoriei“, acțiuni care presupun vizitarea și acordarea de ajutor veteranilor de război la domiciliu, îngrijirea mormintelor veteranilor, reconstrucția cimitirelor militare abandonate, restaurarea și repararea a zeci de monumente ridicate în onoarea Marelui Război Pentru Apărarea Patriei din toată țara, festivalul cântecului militar, sunt doar cîteva evenimente dedicate Zilei Victoriei în acest an, pe care Partidul Socialiștilor le desfășoară împreună cu alte organizații neguvernamentale.

În ajunul aniversării Zilei Victoriei la nivel național, se vor organiza aproximativ 125 de evenimente comemorative. Pe data de 7 mai, la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale starurile estradei moldovenești și rusești, inclusiv Aleksandr Marshal și legendara trupă „Liubă“, condusă de Nikolai Rastorguev, vor susține un concert grandios. În Piață, în timpul evenimentului va activa bucătăria militară mobilă.

Pe data de 9 mai, la Chișinău, va avea loc tradiționalul Marș  „Regimentul Nemuritor“ o acțiune națională apolitică, fără simboluri de partid. Participanții vor mărșălui pe străzile capitalei spre Memorialul Gloriei Militare „Eternitate“  purtînd portretele părinților, buneilor și străbuneilor lor – veterani de război.

PSRM îndeamnă toți cetățenii Republicii Moldova să participe la evenimentele comemorative și să sărbătorească împreună aniversarea Marii Victorii. Partidul Socialiștilor invită toți doritorii, indiferent de apartenența politică, să participe pe data de 09 Mai, la acțiunea „Regimentul Nemuritor“ pentru a comemora părinții, buneii și străbuneii noștri.

PSRM participă la toate evenimente publice organizate în cinstea Marii Victorii, și îndeamnă toate partidele și mișcările din Moldova, care cinstesc victoria în Marele Război Pentru Apărarea Patriei, de asemenea, să se alăture acestor inițiative publice.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă