PSRM

24 mai 2017

Președintele Republicii Moldova s-a pronunțat împotriva demersului majorității parlamentare în adresa Rusiei

Guvernarea Republicii Moldova boicotează din nou un eveniment al CSI. Reprezentanții guvernării nu vor participa la ședința Consiliului șefilor de guverne al Comunității Statelor Independente, care va avea loc pe data de 26 mai în orașul Kazan.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și-a exprimat în această privință regretul profund.

„Consider că acest pas este un demers împotriva partenerului nostru strategic – Federația Rusă, și o încercare de a bloca reînnoirea parteneriatului nostru strategic și dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre. Sunt încrezător că Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța va reprezenta țara noastră la reuniunea șefilor de guverne ai CSI nu mai rău decât ar putea să o facă conducerea Guvernului Republicii Moldova”, – a declarat Igor Dodon.

Președintele a reamintit că după preluarea mandatului el a avut mai multe întrevederi importante cu omologul său rus, Vladimir Putin, și cu înalți funcționari din Rusia. Potrivit lui Dodon, aceste întâlniri au dat un impuls suplimentar dinamicii dezvoltării relațiilor dintre Moldova și Rusia. Așadar, în ultimele luni, exportul de mărfuri moldovenești în Rusia a crescut cu 42%. A fost rezolvată problema de amnistie pentru zeci de mii de muncitori migranți din Moldova care lucrează în Rusia. Negocierile privind cooperarea interregională și mai multe proiecte comune.

„Vom continua în mod activ să construim, să extindem și să consolidăm cooperarea noastră. Multe dintre noile probleme ale relațiilor noastre bilaterale, intenționăm să le discutăm cu conducerea Federației Ruse pe marginea Forumului economic de la Sankt-Petersburg, care va avea loc în perioada 1-3 iunie. Eu promit să fac tot posibilul ca parteneriatul strategic dintre țările noastre să fie reluat în totalitate. Sunt sigur că vom reuși”- a adăugat el.

Președintele a subliniat că a susținut în mod constant stabilirea unui parteneriat strâns atât cu Estul, cât și cu Vestul. Potrivit lui, „în interesul țării noastre este necesar să te întâlnești, să vorbești și să cooperezi cu toți“.

„Numai în ultimele luni am avut unele discuții productive cu liderii multor țări, conducerea Comisiei Europene și a altor organizații internaționale. Chiar ieri m-am întâlnit cu Președintele Republicii Turcia, Erdogan și în zilele următoare voi întreprinde o vizită de afaceri la Budapesta, unde voi avea întrevederi cu Președintele Ungariei, Janos Ader, prim-ministrul ungar, Viktor Orban și Președintele Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér pentru a discuta despre consolidarea cooperării noastre în diverse domenii . Moldova este obligată să stabilească relații bune atât cu Vestul, cât și cu Estul. Este necesar să comunice cu toți și să-și apere interesele Republicii Moldova și a cetățenilor săi“, – a conchis Igor Dodon.

Anterior, guvernarea a refuzat să participe la sesiunea jubiliară a Adunării Interparlamentare a CSI. Moldova a fost reprezentată la forum de Partidul Socialiștilor, iar în cadrul ședinței Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a dat citire mesajului de salut al Președintelui.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă