PSRM

01 decembrie 2021

Președintele PSRM a adresat un mesaj de felicitare Partidului ”Rusia Unită”

Președintele PSRM, Igor Dodon, a felicitat Partidul Politic ”Rusia Unită” cu ocazia celor 20 de ani de la crearea formațiunii. Într-un mesaj de felicitare trimis liderului formațiunii, Dmitri Medvedev, președintele socialiștilor moldoveni remarcă relațiile strânse dintre cele două formațiuni în interesul cetățenilor ambelor state.

”În aceste două decenii, „Rusia Unită” a evoluat semnificativ, devenind unul dintre cele mai influente partide din Federația Rusă, a obținut o majoritate constituțională și a asigurat stabilitatea politică internă în țară. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova apreciază înalt colaborarea cu „Rusia Unită” și își exprimă convingerea că activitatea noastră comună în beneficiul popoarelor frățești va continua și pe viitor”, se menționează în felicitarea semnată de Igor Dodon.

Amintim, în 2017, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și „Rusia Unită” au semnat un Acord de cooperare.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă