22 iunie 2019
Președintele Parlamentului a depus flori în memoria victimelor căzute în cel de-al doilea Război Mondial
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a depus astăzi flori la Complexul Memorial ”Eternitate” în memoria victimelor căzute pe câmpul de luptă în cel de-al doilea Război Mondial.
Zinaida Greceanâi a mulțumit veteranilor pentru sacrificiul pe care l-au făcut, menționând că anume de la acești oameni trebuie să învățăm lecția despre patriotism, demnitate și curaj.
Președintele Parlamentului, a mulțumit, de asemenea, tinerilor pentru că nu uită istoria și pentru că vin an de an să comemoreze victimele celui de-al doilea Război Mondial. 22 iunie a fost instituită prin decret prezidențial în anul 2002 drept Ziua comemorării victimelor fascismului.
Potrivit Ministerului Apărării, în cel de-al Doilea Război Mondial au participat aproximativ 450 de mii de moldoveni.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova PSRM