25 iunie 2019
Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere cu Zhang Yinghong, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova.
Cei doi oficiali au pledat pentru dezvoltarea, diversificarea și aprofundarea cooperării dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză. Președintele Parlamentului a menționat că relațiile dintre cele două state au fost mereu foarte bune și a declarat că deși Moldova nu reprezintă interes sporit din perspectiva unei piețe de desfacere, țara noastră este o piață de producție cu perspectivă.
”Am trecut printr-o perioadă mai dificilă, dar autoritățile lucrează la turații maxime pentru a recupera timpul pierdut și pentru a readuce lucrurile la normalitate, când legea funcționează, iar instituțiile statului lucrează în interesul oamenilor și al țării. Stabilitatea politică înseamnă stabilitate economică, iar aceasta aduce investiții și implicit creștere economică”, a spus Zinaida Greceanîi. În context, oficialii au discutat dezvoltarea unor proiecte de investiție, dar și cu caracter social, inclusiv în infrastructură, care urmează să fie realizate în Republica Moldova cu suportul Chinei.
Ambasador Republicii Populare Chineze în Republica Moldova a transmis felicitări președintelui Parlamentului din numele oficialilor Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului. Excelența Sa a salutat ritmul de lucru din ultima perioadă și a anunțat deschidere pentru colaborare în continuare.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova