PSRM

27 noiembrie 2019

Reprezentanții PSRM conduc deja 15 consilii raionale

Președintele Partidului Socialiștilor din RM, Zinaida Greceanîi a menționat în interviul acordat postului de televiziune NTV că situația privind constituirea organelor puterii la nivel local după desfășurarea alegerilor locale generale din 20 octombrie este ambiguă.

„La nivel local oamenii vor să lucreze. De exemplu, în Consiliul raional Briceni, socialiștii au obținut majoritatea – 18 din cele 33 de mandate și puteau să aleagă independent conducerea – un președinte, doi vicepreședinți. Și pentru ei au votat 28-30 de consilieri din 33, adică aproape toate fracțiunile care fac parte din consiliu au susținut candidatura PSRM.

Sunt raioane în care a fost ales președintele dintr-o fracțiune și vicepreședinții din alte fracțiuni. Oamenii se uită la anumite persoane, la activitatea acestora și doresc să colaboreze. De exemplu, în raionul Edineț, președintele a fost ales un reprezentant al PSRM, un vicepreședinte – reprezentantul PDM și celălalt reprezentantul ACUM, iar pentru ei toți au votat 28 din 30 de consilieri”, a spus Zinaida Greceanîi.

Potrivit acesteia, în prezent, reprezentanții PSRM conduc deja 15 consilii raionale. Numărul nu este definitiv, întrucît în unele raioane nu s-au organizat încă ședințele consiliilor pentru alegerea președintelui.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă