PSRM

21 noiembrie 2024

Petru Burduja: Rectificarea bugetului de stat propusă de PAS – o povară grea pe umerii cetățenilor

În cadrul ședinței plenare a Parlamentului de astăzi, deputatul PSRM Petru Burduja a criticat proiectul de rectificare a bugetului de stat pentru 2024, propus de PAS. Deputatul a subliniat că modificările aduse nu reprezintă soluții reale pentru problemele cetățenilor.

„Aceste rectificări la prima vedere par a fi doar tehnice, dar nu este chiar așa. În viziunea noastră, acest buget de rectificare deloc nu este îmbucurător pentru cetățeni, ci doar pentru actuala guvernare, care a schimbat cifrele cu locul ca până la urmă să iasă soldul corect. Rectificarea acestui buget, în viziunea noastră, este o povară grea pe umerii cetățenilor, sau, mai bine spus, ca o căpușă care se alimentează din buzunarul cetățeanului de rând” a declarat Petru Burduja.

Deputatul a prezentat date economice care reflectă situația dificilă din economie:
„la capitolul venituri, avem o majorare cu 915 milioane lei, aproape un miliard de lei, care vin din impozite și taxe: 188 mln. lei de la impozitul pe venitul persoanelor fizice și juridice, 807 milioane – din contul TVA și a accizelor, și o parte revine împrumuturilor.
În primele 9 luni din 2024, exporturile au fost de doar 2,6 miliarde lei, iar importurile – 6,6 miliarde lei. Practic, importurile depășesc de 2,5 ori exporturile, ceea ce determină o invazie de produse străine pe piața locală.”

De asemenea, Burduja a remarcat stagnarea investițiilor, cu o creștere minimă de doar 1,7%, pe care a atribuit-o lipsei de încredere a antreprenorilor în ziua de mâine.

Petru Burduja a prezentat și alți indicatori economici negativi: „Producția industrială a atins doar 87,7% din ținta propusă, iar cea agricolă – 90%. PIB-ul, deși planificat să crească cu 3,5%, va ajunge doar la 2,5%. De unde vor veni resursele pentru acoperirea unui deficit bugetar de 15 miliarde lei?”

Totodată, Petru Burduja a condamnat realocarea resurselor de la sectoare esențiale către instituții care sunt percepute ”o mașinărie represivă a majorității parlamentare pentru opoziție, pentru cetățenii incomozi și așa mai departe”. „Ministerul Sănătății pierde peste 60 mln. lei, protecția socială – 30 mln., iar cercetarea – 33 milioane lei. În schimb, fondurile sunt redirecționate către Ministerul Afacerilor Interne, Procuratură, CNA și CSM etc.”

Deputatul PSRM a concluzionat că rectificările la buget nu reflectă prioritățile reale ale cetățenilor, motiv din care deputații socialiști nu vor susține acest proiect de lege.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă