PSRM

09 septembrie 2021

PAS ignoră agricultorii: Refuză compensarea pierderilor suportate în urma averselor și grindinei

Deputații din majoritatea parlamentară PAS au refuzat să includă pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului proiectul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cu privire la alocarea a 51,3 milioane de lei pentru acoperirea prejudiciilor suportate de agricultori din cauza intemperiilor din acest an.

”Agricultorii își pun întrebarea dacă va interveni statul în această situație, reieșind din declarațiile pe care le-ați făcut cei de la guvernare că ne considerăm un stat agricol, iar în sală sunt deputați care au condus acele proteste agricole în fața Parlamentului și cunosc ce înseamnă un suport pentru agricultori”, a declarat deputatul BCS Radu Mudreac.

Potrivit informațiilor prezentate de comisiile pentru situații excepționale teritoriale, în urma averselor, grindinei și vântului puternic au fost afectate importante segmente de infrastructură, dar și suprafețe impunătoare de semănături de peste 3 mii hectare de semănături.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă