10 iunie 2019
Parlamentul a creat comisia pentru investigarea “furtului secolului”
Parlamentul Republicii Moldova a discutat astăzi, un singur subiect – privind constituirea comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din RM și investigării fraudei bancare.
Președintele fracțiunii PSRM, Vlad Batrîncea a reiterat că inițiativa privind crearea acestei comisii a fost prezentată și în legislatura precedentă, ea este înregistrată și în legislatura actuală, atît de membrii din blocul ACUM, cît și de membrii din fracțiunea PSRM. Acest subiect a fost inclus și în acordul politic dintre PSRM și ACUM. Prin urmare deputatul a propus ca autorii acestei inițiative să fie toți 61 de deputați prezenți la ședința de astăzi.
Deputatul PSRM, Vladimir Golovatiuc a salutat crearea comisiei. El a amintit că acest subiect a fost deja discutat în parlament, dar într-un mod limitat și fără consecințe. În ultimii patru ani, socialiștii au invitat de mai multe ori în Parlament, organele de control și de supraveghere. Cu toate acestea, nu s-a făcut nimic. Dar, cel mai condamnabil a fost declarația liderilor Centrului Național Anticorupție și a Băncii Naționale, de pe 12 octombrie 2018, că banii au fost practic returnați.
“Cu toate acestea, atunci nu a fost vorba de întoarcere, ci de răscumpărare. Și am subliniat că nici un leu din cei furaț nu a fost returnat”, a declarat Vladimir Golovatiuc.
Vicepreședintele fracțiunii PSRM, Ion Ceban a menționat că în ultima perioadă, această temă a devenit cu adevărat sensibilă. În primul rînd, este o rușine națională faptul că pînă la momentul actual noi, nu cunoaștem numele tuturor celor care au fost implicați în această fraudă bancară. Dar, cel mai important este că imaginea acestei rușini este ceea ce numim noi guvernarea care pleacă.
În percepția foștilor conducători, stabilitate înseamnă că, în condițiile de uzurpare a puterii în stat, nu vor fi găsiți niciodată cei care se fac vinoveți pentru furtul miliardului și pentru sărăcirea tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Banii din care s-ar fi putut repara și dota școli, grădinițe, spitale – s-au dus în buzunarul unor hoți.
“Eu mă bucur că pentru prima dată, pe agenda parlamentului și cu asemenea majoritate parlamemntară acest lucru a devenit posibil. Iar tuturor cetățenilor vreau să le transmit un mesaj, inclusiv celor care ne privesc din diferite cabinete ale instituțiilor de stat: oameni buni, fiți liberi, aveți acum această șansă, nu răspundeți pentru hoțiile pe care le-au făcut ei, noi trebuie să le spunem “la revedere”. Iar pe cei care nemijlocit se fac vinoveți de acest lucru să îi aducem în instanța de judecată pentru a recupera banii și pentru a-i pedepsi”, a spus Ion Ceban.
Parlamentul a votat pentru crearea comisiei. Din componența ei fac parte trei reprezentanți ai fracțiunii PSRM – Vladimir Golovatiuc, Vladimir Țurcan și Adrian Lebedinschi.