28 iulie 2020
Pînă la 250 mln lei, ajutor pentru agricultură: coaliția de guvernare a convenit că autoritățile vor sprijini fermierii afectați de secetă. Totodată, Republica Moldova a primit acces la 558 mln dolari din partea FMI
Deputații PDM și PSRM s-au întrunit în ședință de lucru, la care au participat și premierul și președintele țării. Parlamentarii au discutat despre situația din țară, ultimele schimbări pe scena politică, dar și despre ultimele evoluții privind situația pandemică.
Membrii fracțiunilor parlamentare PDM și PSRM au semnalat situația cu care se confruntă agricultorii, inclusiv în urma secetei din acest an, dar și protestele organizate recent de aceștia. În urma discuțiilor, premierul a comunicat că Guvernul este gata să ajute fermierii, iar în următoarele zile Executivul va avea întîlniri și discuții cu reprezentanții sectorului agricol. Șeful cabinetului de miniștri afirmă că deja au fost identificate până la 250 milioane de lei, ajutor pentru agricultură, bani care ar urma să ajungă la agricultori pentru sprijin în această perioadă complicată pentru acest domeniu.
Totodată, premierul a menționat că misiunea FMI și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experți privind un nou program pentru 3 ani. Astfel, Republica Moldova va obține acces la o asistență financiară în valoare de circa 558 milioane de dolari. Noul program are drept scop inclusiv susținerea relansării economiei naționale în contextul COVID-19.
Deputații PD și PSRM s-au interesat de ultimele evoluții în ceea ce privește gestionarea crizei pandemice, întrucît situația pare să se înrăutățească în ultimele săptămîni. La rîndul său, premierul a menționat că sistemul medical face cu greu față situației, medicii luptă cu dedicație pentru sănătatea fiecărui pacient. Autoritățile statului depun eforturi susținute pentru a gestiona eficient această criză.