PSRM

02 iulie 2019

Ion Ceban, în componența delegației guvernamentale a participat la întrevederi cu oficiali din România

Vicepreședintele parlamentului, secretarul pentru ideologie al Partidului Socialiștilor din RM, Ion Ceban, împreună cu delegația Republicii Moldova la București, condusă de către Prim-ministrul Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, a participat la un șir de întrevederi cu înalții oficiali de stat, Prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, Președintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tericeanu și cu Președintele Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu.

“Am exprimat aprecierea pentru susținerea acordată Republicii Moldova de către România în toate domeniile. România este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova.

Am reiterat că în plan politic pledăm pentru continuarea parteneriatului în beneficiul ambelor state și consolidarea instituțiilor democratice. Apreciem înalt toate proiectele și programele de asistență pentru țara noastră.

În cadrul discuțiilor au fost trasate noi direcții de cooperare. Sperăm la o colaborare în continuare productivă în toate domeniile de interes comun”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă