PSRM

04 septembrie 2019

Ion Ceban: Problema ambuteiajelor poate fi soluționată

Fostul lider al fracțiunii Partidului Socialiștilor, vicepreședintele Parlamentului RM, Ion Ceban, a venit cu unele soluții pe rețelele de socializare privind problema ambuteiajelor.

El a menționat că capitala se sufocă zilnic în ambuteiaje. Este una dintre cele mai mari probleme ale Chișinăului care ne afectează zilnic pe toți. Odată cu începerea anului școlar, ambuteiajele devin și mai sufocante.

Ion Ceban a remarcat că rețeaua stradală din capitală s-a format pe schemă radială, conform căreia centrul se leagă de periferii prin cîteva magistrale, iar legăturile cu acestea dar și între zonele vecine sunt mai puțin dezvoltate. Astfel, în urma majorării considerabile a numărului de mașini, traficul este deosebit de intens pe majoritatea arterelor principale.

“Scuza permanentă că avem străzi care nu au fost planificate pentru un număr atît de mare de automobile nu poate fi invocată la nesfîrșit. De aceea sunt necesare soluții corespunzătoare traficului de astăzi”, consideră Ion Ceban.

De exemplu, pe strada Alecu Russo, benzile cu sens reversibil sînt binevenite, dar acestea nu sunt suficiente.

“Asta pentru că principalul generator de ambuteiaje pe acest tronson este sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Moscova cu străzile Alecu Russo, Kiev, Bogdan Voievod. Acolo trebuie să fie reorganizată intersecția pentru a asigura un trafic eficient. Consider că este necesar să renunțăm la sensul giratoriu și să revenim la semaforizarea „inteligentă” a zonei (semaforul ”inteligent” va crește semnificativ capacitatea de trecere a intersecției, cu 40%, și ne va oferi posibilitatea să implementăm „undă verde”, dimineața spre centru și seara în sens invers). De exemplu, seara circulația este mai intensă pe strada Kiev. În această situație, semaforul poate fi setat prioritar pe culoarea verde pe direcția Kiev-Russo sau Kiev-Moscova. Acest lucru se face în mod automat. Doar trebuie setat și atît. Eu consider că măsurile complexe vor da rezultatul așteptat. Eu deja finalizez calculele necesare pentru fluidizarea circulației în această zonă și rezultatele sunt bune.

Un alt exemplu. Strada Vasile Lupu, tronsonul cuprins între străzile Vissarion Belinski și Eugen Coca. Și acolo sunt binevenite benzile cu sens reversibil, dar, iarăși, este necesară corelarea semafoarelor. Cele de la intersecția străzilor Vasile Lupu cu Mihail Kogălniceanu și cu strada Constantin Stere sînt vechi și funcționează separat, în regimuri diferite, deși sunt unul lîngă altul. În consecință, la aceste semafoare se oprește tot fluxul de automobile de pe strada Lupu. În această situație nu poate fi implementată „unda verde”, de aceea modernizarea și sincronizarea semafoarelor e obligatorie. Așa vom putea asigura coridoare verzi în orele de vîrf, dimineața și seara, în funcție de intensitatea traficului. Și pentru acest tronson, în cîteva zile voi finaliza calculele necesare cu ajutorul cărora va fi posibilă fluidizarea traficului, parțial pe Kogălniceanu și pe Stere.

Cu o viziune amplă despre cum poate fi reorganizat traficul pentru a reduce din ambuteiaje vom veni în scurt timp, la prezentarea programului electoral”, a anunțat Ion Ceban.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă