16 iunie 2021
Igor Dodon se întâlnește astăzi cu locuitorii din raionul Briceni
Președintele Partidului Socialiștilor, candidat la funcția de deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Igor Dodon se întâlnește astăzi cu locuitorii din raionul Briceni.
Întâi de toate, Igor Dodon a felicitat familia numeroasă a lui Victor și Radiana Lungu, care educă împreună patru copii. Igor Dodon i-a înmânat familiei Lungu Diploma de onoare, urându-i sănătate și fericire.
Prima întâlnire cu alegătorii a avut loc în satul Colicăuți. În pofida timpului mohorât și rece, la discuție au participat mulți oameni, în special tineri.
Au fost abordate mai multe teme, cum ar fi crearea noilor locuri de muncă pentru tinerii specialiști, dezvoltarea infrastructurii în regiunile țării, protecția socială a populației, întărirea autonomiei locale.
În satul Grimăncăuți, raionul Briceni, Igor Dodon a vorbit cu cetățenii despre programul electoral al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
În mod deosebit, s-a vorbit despre măsurile de protecție socială a populației, achitarea pensiilor, susținerea producătorului autohton, extinderea piețelor de desfacere a producției moldovenești. La fel, s-a discutat despre fortificarea autonomiei locale și dezvoltarea satelor, apărarea și promovarea valorilor tradiționale, precum și despre o politică externă echilibrată.