22 martie 2021
Igor Dodon după decizia CC: Această hotărâre transformă R.Moldova dintr-un stat parlamentar într-o țară prezidențială
Lovitură constituțională. Astfel președintele PSRM, Igor Dodon, a comentat decizia Înaltei Curți, care a declarat drept constituțional decretul președintelui Maia Sandu privind desemnarea lui Igor Grosu la funcția de premier. Dodon atrage atenția că magistrații Curții Constituționale au anulat propria decizie din 23 februarie 2021, dar și alte hotărâri care spun clar că majoritatea parlamentară are un rol decisiv.
„Decizia de astăzi transformă Republica Moldova dintr-un stat parlamentar într-o țară prezidențială, unde ultimul cuvânt îl spune șeful statului, dar nu organul legislativ. Cu părere de rău, decizia de azi va avea consecințe grave atât pe plan constituțional, cât și pentru cetățenii de rând”, a declarat Dodon.
Liderul socialiștilor mai spune că mâine va convoca executivul PSRM pentru a stabili următorii pași.
„Poziția noastră este de neschimbat: cei care vor dizolva Parlamentul și vor împinge țara spre alegeri parlamentare anticipate trebuie să își asume pierderile omenești, care sunt inevitabile”, a conchis Dodon.