PSRM

21 octombrie 2019

Igor Dodon: PSRM a confirmat oficial că este cel mai puternic partid din țară

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a mulțumit cetățenilor care s-au prezentat la vot pe data de 20 octombrie și a remarcat rezultatul extraordinar obținut de Partidul Socialiștilor în alegerile locale generale.

“Felicit toți cetățenii care s-au prezentat la vot și le mulțumesc pentru spiritul civic de care au dat dovadă. Felicit, de asemenea, instituțiile implicate în organizarea alegerilor, pentru profesionalismul de care au dat dovadă, dar și partidele și candidații înscriși în cursa electorală, pentru modul în care au activat în campania electorală – o competiție care a fost lipsită de incidente majore”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de pe rețelele de socializare.

El a menționat că sunt lecții de învățat din alegerile recent încheiate: “participarea redusă la vot trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată clasa politică, un semnal că politicienii trebuie să se întoarcă la cetățeni, să muncească pentru ei și să obțină încrederea lor, inclusiv a celor care au ales să nu voteze ieri”.

Igor Dodon a remarcat că alegerile locale s-au desfășurat în mod liber și democratic.

“Acest fapt demonstrează că este o revenire la normalitate după mulți ani în care competiția electorală a fost grav afectată de metode incorecte practicate de anumite partide sau politicieni care încercau să decidă în locul cetățenilor. Iar acest spirit de normalitate în care s-a desfășurat ultima campanie electorală și votul de ieri, consider că este cel mai important rezultat obținut și încă un semnal că Republica Moldova se îndreaptă pe calea cea bună”, a subliniat șeful statului.

În ceea ce privește efectul politic al alegerilor, șeful statului a remarcat rezultatul extraordinar obținut de PSRM în aceste alegeri, “partidul pe care l-am creat nu cu foarte mulți ani în urmă și care, după ce recent a devenit cel mai reprezentativ partid din Parlament, ieri a confirmat oficial că este și cel mai puternic partid din țară, obținînd cea mai mare susținere politică la alegerile locale generale.

Un rezultat foarte bun a înregistrat și pe Chișinău, unde și-a mărit numărul de mandate în Consiliul Municipal și a cîștigat detașat primul tur pentru alegerea primarului. Este un nivel înalt de încredere fără precedent obținut de socialiști în alegeri, dar și o responsabilitate pe măsură”.

Igor Dodon a solicitat “politicienilor din toate partidele să manifeste respect față de fiecare vot dat de cetățeni, să trateze cu maximă responsabilitate votul primit și să înceapă cît mai curînd să lucreze cu adevărat pentru cetățeni în consiliile raionale și locale, să pună în prim plan rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă la nivel local și chestiunile legate de dezvoltarea localităților”.

De asemenea, șeful statului a venit cu un apel către “partide și politicieni să manifeste maturitate politică în campania pentru turul doi, să desfășoare o competiție electorală corectă, în spirit democratic, axată pe identificarea soluțiilor de rezolvare a problemelor cu care se confruntă cetățenii, nu pe atacuri la persoană. Avem multe localități în care competiția se va desfășura între PSRM și ACUM, partidele care formează coaliția majoritară”.

“Cred că e important ca politicienii din aceste partide să înțeleagă nu doar miza turului doi, dar și miza mult mai importantă care ține de viitorul țării, de ceea ce au de făcut împreună mai departe în coaliție. Greul pentru coaliția majoritară abia începe, iar pentru a putea îndeplini angajamentele asumate în Acordul pe care partidele componente l-au semnat, este nevoile să poată lucra în continuare împreună și după aceste alegeri”, a conchis Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă