PSRM

20 octombrie 2024

Igor Dodon a votat pentru ca viața din Moldova să revină la normalitate

Astăzi, în cadrul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a votat pentru ca viața din Moldova să revină la normalitate, iar așa-numitele „vremuri bune”, de care toți s-au săturat, să se termine.

„Oamenii își doresc un președinte care să-i reprezinte pe ei și interesele lor, să nu împartă cetățenii în „buni” și „mai puțin buni”. Avem nevoie de un președinte care să respecte Constituția, să apere dreptatea, să fie deschis la dialog atât cu Estul, cât și cu Vestul. Avem nevoie de un președinte care să asigure dialogul și cu cetățenii noștri din Transnistria. Consider că sunt șanse reale ca după aceste alegeri să avem un astfel de președinte”, a spus Igor Dodon.

Liderul PSRM a menționat că astăzi nu a participat la referendum.

„Oamenii sunt induși în eroare, deoarece acest referendum nu este despre integrarea europeană. Este un referendum pentru modificarea Constituției. Noi considerăm că astfel nu poate fi modificată Constituția, motiv pentru care eu și colegii mei nu participăm la acest referendum”, a subliniat Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă