28 decembrie 2020
Igor Dodon spune că pentru a depăși instabilitatea politică, anticipatele trebuie organizate cât mai repede
Alegerile parlamentare anticipate ar trebui organizate cât mai repede, nu putem aștepta până în toamnă. Declarația a fost făcută de către fostul președintele Igor Dodon într-un interviu pentru TASS. În context, Dodon a propus ca scrutinul să se desfășoare în ziua de 9 mai.
“Trebuie să respectăm toate prevederile constituționale, iar în cest caz scrutinul nu poate să aibă loc mai devreme de luna mai. În această situație instabilă, fără o majoritate parlamentară și cu un guvern interimar, este foarte periculos să lăsăm lucrurile așa până la toamna sau toamna târziu, deoarece asta înseamnă că vom avea situație politică instabilă pe tot parcursul anului viitor. Prin urmare, este necesar să organizăm anticipatele cât mai repede, astfel încât să existe deja claritate despre modul în care lucrăm mai departe. Dar pe baza normelor constituționale. Prin urmare, ar fi luna mai. Poate fi în ziua de 9 mai, Ziua Victoriei, și e duminică”, a spus Igor Dodon.