PSRM

01 februarie 2022

Președintele de Onoare al PSRM, Igor Dodon, a adresat un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din Administrația Publică Locală

Astăzi în Moldova este marcată Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din Administrația Publică Locală. Cu acest prilej transmit sincere felicitări și urări de bine tuturor reprezentanților Administrației Publice Locale care în pofida problemelor existente în societate, zi de zi contribuie la dezvoltarea social-economică durabilă a comunităților, la soluționarea problemelor cetățenilor.

Stimați funcționari ai autorităților APL, rolul Dumneavoastră în asigurarea bunei gestionări a statului este incontestabil și sunt absolut convins că meritați cea mai mare atenție din partea organelor de vârf ale țării, or, doar într-o strânsă conlucrare dintre puterea centrală și cea locală pot fi realizate angajamentele asumate față de cetățeni.

Cu prilejul acestei zile însemnate, Vă doresc, stimați angajați ai Administrației Publice Locale, multă sănătate, energie inepuizabilă, idei novatoare, pace și armonie în familii, precum și multe realizări în munca desfășurată.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă