PSRM

18 martie 2020

Igor Dodon a explicat ce înseamnă instituirea stării de urgență

Președintele Igor Dodon și premierul Ion Chicu, au explicat cetățenilor ce înseamnă instituirea stării de urgență.

Potrivit reprezentanților guvernării, la această etapă rămîn în vigoare deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, așa cum au fost aprobate și comunicate societății.

Printre cele mai importante: se sistează pînă la 01 aprilie 2020 activitatea de comerț a unităților comerciale cu amănuntul, cu excepția, unităților de comercializare a produselor alimentare, a produselor farmaceutice și a produselor petroliere; activitatea piețelor comerciale de orice profil; activitatea Centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv balneosanatoriale; activitatea unităților de alimentație publică, în localurile și în spațiile amenajate/autorizate ale acestora, cu excepția activităților de preparare și distribuire a produselor în regim catering.

De asemenea este sistat: traficul aerian (cursele comerciale) cu toate țările lumii; traficul internațional feroviar de pasageri; accesul cetățenilor străini pe teritoriul țării, cu excepția persoanelor cu acreditare diplomatică, celor cu reședință în RM și persoanelor care însoțesc mărfuri. Restricția nu se aplică persoanelor străine, care deja se află pe teritoriul Republicii Moldova.
Cetățenii Republicii Moldova nu au restricții la intrare pe teritoriul țării. Totodată, conducerea țării face apel către cetățenii aflați în această perioadă peste hotarele țării, să se abțină de la călătorii, deoarece urmare a restricțiilor instituite de mai multe state europene, riscă să rămînă blocați la frontierele terestre ale acestor state.

În aceste condiții, nu este restricționată activitatea tuturor întreprinderilor de producere, dar va avea loc cu respectarea normelor sanitare recomandate de autorități și la decizia administrație poate avea loc cu asigurarea muncii angajaților de la domiciliu unde e posibi. Se permite activitatea comercială bazată pe livrarea produselor online, transportul public si cel interurban, comerțul en-gros, activitatea băncilor, alimentația publică prin sistemul catering (livrare directă consumatorilor), lucrările de construcție, inclusiv la stația de epurare Chișinău etc. Bineînțeles, cu respectarea cu strictețe a normelor sanitare și epidemiologice.

De asemenea, va fi extinsă perioada aflării elevilor/studenților și a cadrelor didactice la domiciliu prin asigurarea continuității procesului educațional la distanță.
Oficialii au menționat că epidemia de coronavirus va afecta economia mondială și, implicit, pe cea națională a Republicii Moldova. Va fi impact negativ asupra agenților economici și bugetului public. Statul prin măsuri fiscale și stimulatorii va acorda suport economiei. Vor fi relaxate politicile de creditare, va fi amînat termenul de plată a impozitului pe venitul persoanelor juridice.

Celelalte impozite urmează a fi raportate și achitate în termenii prevăzuți de legislație. Dacă pînă pe 20 martie se constată o diminuare a numărului de cazuri înregistrate, se va examina posibilitatea revederii unor decizii ale CNESP. În special, în privința activității unităților de comerț cu amănuntul.

https://gov.md/ro/content/informatii-privind-coronavirus

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă