15 august 2017
Fundația ”Din Suflet” va susține elevii din clasele primare
Fundația de binefacere ”Din Suflet”, fondată de Prima Doamnă a țării, Galina Dodon, va oferi ghiozdane și rechizite școlare pentru opt mii de copii din familii social-vulnerabile, în cadrul unei acțiuni sociale de amploare.
În plus, zeci de copii din familii sărace, până la sfârșitul lunii august vor petrece vacanța într-una dintre taberele din Moldova.
Timp de șase luni de activitate a fundației ”Din Suflet”, 160 de persoane au primit ajutoare, de asemenea, au fost procurate case pentru familiile sărace, care locuiau în condiții proaste, au fost achiziționate aparate auditive pentru copiii hipoacuzici, a fost acordată asistență pentru desfășurarea unui număr de operații.
Scopul fundației este de a acorda asistență maximă celor nevoiași, precum și de a oferi oportunități educaționale fiecărui copil.