PSRM

13 iunie 2017

Fracțiunea PSRM în Parlament: Vom lupta până la capăt împotriva acestui proiect de lege anti-popular, anti-constituțional, anti-democratic

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova se expune categoric împotriva tentativelor Partidului Democrat din Republica Moldova și sateliților săi cu privire la interzicerea difuzării știrilor și programelor analitice rusești.

Astfel de încercări au avut loc în trecut, cu toate acestea, ele au fost contracarate de presiunea forțelor progresiste din Moldova și comunitatea internațională.

Astăzi, PDM, în accord cu curatorii de peste mări ale acestui partid, încearcă din nou să înainteze această lege, care încalcă în mod flagrant principiile libertății de exprimare și dreptul la informare, prevăzute în Declarația Universală a Drepturilor Omului, Constituția Republicii Moldova și alte acte juridice.

Prin acțiunile sale, PDM și majoritatea parlamentară încă o dată submină procesul de refacere a parteneriatului strategic cu Federația Rusă, care a fost dezvoltat cu succes în ultimele șase luni, datorită eforturilor Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

Adoptarea acestei legi poate duce la o altă rundă de destabilizare în țară.

Fracțiunea PSRM va lupta prin toate mijloacele legale împotriva adoptării  acestei legi anti-populare, anti-constituționale, anti-democratice.

Fracțiunea PSRM în Parlamentul Republicii Moldova îndeamnă populația țării să fie alături de președintele ales de popor, Igor Dodon, care apără în mod constant drepturile și libertățile cetățenilor moldoveni și restabilește parteneriatul țării noastre cu Federația Rusă.

Fracțiunea PSRM în Parlamentul Republicii Moldova constată că actuala majoritate parlamentară, prin extinderea acestei inițiative și-a pierdut definitiv legitimitatea. În continuare, insistăm asupra inițierii alegerilor parlamentare anticipate, care ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil.

 

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă