PSRM

24 februarie 2017

Fracţiunea PSRM face tot posibilul pentru denunțarea Acordului de Asociere cu UE

Deputatul partidului Socialiştilor, Vlad Batrîncea a supus unei critici dure Programul de Implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, adoptat, astăzi, de majoritatea parlamentară. 

Cu acest prilej, deputatul a amintit celor prezenţi că în perioada de guvernare a partidelor pro-europene, în ţara noastră rata de susţinere din partea populației a cursului de integrare europeană s-a redus de la 74%, în anul 2009, pînă la mai puţin de 40%, în anul 2016. Potrivit lui, această scădere îşi are şi explicaţia.

„Probabil, au fost adoptate prea multe planuri şi strategii, dar prea puţin lucru s-a făcut. Mai bine, în aceşti şapte ani, aţi fi făcut ceva cu adevărat util pentru cetăţenii ţării noastre pentru a-i face să simtă o îmbunătățire a nivelului de trai, aşa ca în Europa, şi nu ceea ce simt oamenii astăzi, cînd costurile pentru serviciile medicale au crescut de 2, 3, 4 şi chiar 5 ori, iar Parlamentul refuză să audieze ministrul pe problema dată. Oamenii nu sînt în stare să achite facturile, să cumpăre produse de primă necesitate, iar noi tot discutăm despre planuri”, a spus Vlad Batrîncea.

El a menţionat că toate deciziile pe care autorităţile ţării le apreciază drept importante, sînt luate, inexplicabil, la repezeală. Această afirmaţie este actual şi pentru Programul în cauză, care, potrivit deputatului, nu a fost supus unor dezbateri largi cu participarea deputaţilor, ci a fost publicat abia ieri seara, în ajunul şedinţei de astăzi a Parlamentului RM.

Totodată, deputatul PSRM a menţionat că, semnînd Acordul de Asociere cu UE, autorităţile au cedat suveranitatea ţării, ceea ce este un lucru inadmisibil: “Fracţiunea Partidului Socialiştilor nu va vota pentru acest Plan. Noi vom face tot posibilul pentru ca Acordul de Asociere cu UE să fie denunţat”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă