18 ianuarie 2021
Fracțiunea PSRM a înaintat în Parlament cele mai multe inițiative legislative pe parcursul anului 2020
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a înaintat în Parlament cele mai multe inițiative legislative pe parcursul anului 2020.
Potrivit datelor prezentate de Parlament, pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 533 de proiecte de lege, dintre care 336 de parlamentari. Deputații PSRM sunt autorii celor mai multe inițiative legislative. Din cele 336 de proiecte de lege înregistrate de deputați, 84 au fost semnate de deputații socialiști.
Printre proiectele de lege înaintate de PSRM și votate de Parlament sunt indexarea pensiilor de două ori pe an; acordarea suportului unic pentru pensionarii și beneficiarii de alocații sociale cu venituri mici; accelerarea procesului de recalculare a pensiilor pentru beneficiarii care încă mai lucrează; micșorarea vârstei de pensionare; proiectul cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova; inițiativa prin care a fost scoasă povara fiscală pentru frauda bancara de pe umerii cetățenilor, etc.
De asemenea, anul trecut, Guvernul Chicu a înaintat Parlamentului pentru dezbateri și aprobare 142 de proiecte de acte legislative. Președintele țării, Igor Dodon, a venit cu 29 de inițiative legislative. Un proiect de lege cu un impact social și economic major propus de Igor Dodon a fost dublarea salariilor tuturor angajaților din sistemul medical din Moldova.