PSRM

06 iulie 2021

După alegeri Moldova s-ar putea pomeni într-o nouă criză politică provocată de Maia Sandu și Curtea Constituțională, spune Dodon

Președintele Maia Sandu, prin Curtea Constituțională care-i este subordonată politic, ar putea anula rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, dacă acestea nu vor fi în favoarea ei și a partidului său. Despre aceasta a vorbit, marți, liderul PSRM, Igor Dodon.

Cel de-al cincilea șef al statului a declarat că acest scenariu este plauzibil, în condițiile în care patru judecători ai Înaltei Curți nu pun pe prim plan Constituția, dar interesele actualului președinte.

”Să vedem ce va fi după 11 iulie, pentru că cu așa Curte Constituțională, cineva care stă peste drum de Parlament, nu-i va plăcea rezultatele alegerilor și va încerca să anuleze aceste alegeri. Acest scenariu din ce în ce devine tot mai evident, pentru că nu vor obține rezultatul pe care ei îl cred, majoritatea în Parlament, Guvernul lor galben.

Nu va fi așa. Noi suntem în situația când din nou Curtea Constituțională va fi implicată în declanșarea crizei politice așa cum a fost în aprilie anul curent”, a spus Dodon invitat la o masă rotundă în Parlament.

Liderul socialiștilor a remarcat că actuala situație de la Curtea Constituțională îngrijorează și cetățenii.

”În fiecare zi am discuții cu mii de oameni și ei îmi spun care e sensul să vă alegem Parlamentul, dacă patru membri ai Curții Constituționale dau peste cap orice lege. Noi vă vom alege pe 11 iulie, voi veți aproba o lege bună pentru noi: salarii, pensii, anularea legii miliardului și patru inși în mantii vor schimba orice lege ce nu le-a plăcut, nu că e anticonstituțional. Pentru ce îți trebuie Parlament, Guvern și președinție dacă ai patru inși la Curtea Constituțională. Această practică introdusă de foștii oligarhi care au luat țara în captivitate acum este utilizată de cei care se consideră mari democrați și proeuropeni, fac același lucru”, a menționat Dodon.

Prezent la eveniment, fostul președinte al Curții Constituționale, Victor Pușcaș, a declarat că în prezent Înalta Curte se află în prăpastie, de aceea se impune necesitatea stringentă de a scoate judecătorii CC în afara politicului.
Vorbitorii au accentuat că desfășurarea unei reforme constituționale este imperativă, iar printre modificările ce urmează a fi realizate sunt schimbarea procedurii de numire a judecătorilor constituționali.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă