PSRM

01 iulie 2019

Dinari Cojocaru a solicitat să fie restaurată ordinea în Piața Centrală

Astăzi, 1 iulie, președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău a desfășurat un briefing în cadrul căruia a abordat subiectul privind organizarea activității în Piața Centrală din capitală.

Dinari Cojocaru a declarat că Piața Centrală de ceva timp nu mai aparține consiliului municipal, ci persoanelor care au propriile interese și oferă în chirie rînduri întregi în schimbul unor sume mari de bani.

„A doua parte a pieței este pregătită pentru privatizare, iar teritoriul exterior al pieței este controlat de anumite persoane”, a spus liderul fracțiunii PSRM.

Dinari Cojocaru a menționat că soluționarea problemelor privind Piața Centrală constă în darea în arendă exclusiv celor care activează acolo. Arenda teritoriului trebuie să se desfășoare exclusiv pe bază de concurs.

„Toate contractele pentru terenurile care sunt pregătite pentru privatizare trebuie încheiate. Astfel, va fi posibilă interzicerea construcției în piață”, a spus consilierul socialist.

Începînd cu luna aprilie a acestui an, a fost numit al treilea șef al întreprinderii municipale Piața Centrală. În aprilie, de către primarul interimar Ruslan Codreanu a fost numită la funcția de director interimar al Pieții Centrale, Lilia Buștiuc. Săptămîna trecută acesta a concediat-o și la această funcție a numit un nou director interimar – Viorel Braga, care după cîteva zile și-a dat demisia. În locul lui a fost numit Iurie Vasilenco.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă