PSRM

28 mai 2024

Deputații BCS au prezentat o inițiativă de susținere a familiilor cu copii

Astăzi, deputații BCS, Alla Darovannaia și Vladimir Odnostalco au prezentat o inițiativă legislativă, dedicată Zilei Internaționale a Copilului, care prevede creșterea sprijinului pentru familiile cu copii.

Alla Darovannaia a remarcat situația demografică critică din țară, cauzată de criza din economie și din domeniul social. Pentru a susține familiile în această situație, socialiștii propun creșterea treptată, până în 2027, a termenului de plată a indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului de la 2 la 5 ani.

Autorii au argumentat elaborarea proiectului de lege prin faptul că în 2022 doar 28% dintre gospodăriile casnice aveau copii, iar venitul disponibil pe persoană în acestea era de 3.728 lei pe lună. Educarea copiilor este costisitoare, mai ales în contextul creșterii constante a inflației, care în ultimii trei ani a fost de aproximativ 50%. Ca rezultat, în 2023, numărul de nașteri a scăzut cu aproximativ 3.000 (sau 11%) comparativ cu 2022. Iar în 2022, scăderea a constituit 8% în raport cu anul precedent.

Trebuie menționat că în majoritatea țărilor membre ale UE, indemnizațiile sunt adresate familiilor cu copii până la 18 ani. Pentru noi, atingerea acestui obiectiv este un vector clar de dezvoltare în domeniul protecției sociale, a subliniat Alla Darovannaia.

Vladimir Odnostalco a accentuat că situația demografică din țară depinde în mare măsură de politica de stat în acest domeniu. În opinia deputatului, trebuie elaborată și aprobată o strategie națională în domeniul populației și creat un institut al familiei, care să permită desfășurarea unei politici planificate și coerente în domeniul protecției familiei.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă