PSRM

24 septembrie 2020

Deputat PSRM: Dacă pentru PAS este firesc, ca profesorul din Ocnița să-i numească pe pensionari „idioți”, pentru noi este strigător la cer

Deputatul PSRM, Alla Darovannaia, membru al comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, condamnă reacția PAS în cazul profesorului din Ocnița.

Socialista afirmă că prin această reacție PAS susține încălcarea flagrantă a legii și codului deontologic al profesorului, propaganda politică în școală, dar și discriminarea oamenilor în etate.

”Trist și grav! Doi foști viceminiștri ai Educației, Igor Grosu și Liliana Nicolaescu-Onofrei, lideri ai unui partid de opoziție, salută comportamentul și limbajul profesorului de la Ocnița, care i-a numit „idioți” pe oamenii în vîrstă și le-a vorbit elevilor despre „șașlîc, pivă, devociki”. Dacă lor li se pare „firesc” ca acest profesor, coleg de-al lor de partid, să-i numească pe pensionari „idioți” pentru că nu votează cu candidatul lor, pentru noi acest comportament este strigător la cer și îl condamnăm”, a scris deputatul PSRM pe pagina sa de Facebook.

Socialista se întreabă dacă anume așa fostul ministru al Educației, Liliana Nicolaescu-Onofrei, și ex-viceministrul Educației, Igor Grosu, știu să promoveze „educația” în mase.

”Fosta șefă a lor de la Ministerul Educației, Maia Sandu, care acum e șefa lor de partid, la fel vrea să promoveze „educația civică” în școli? De ce foștii șefi de la Educație, actualii politicieni de la PAS, susțin încălcarea flagrantă a legii și codului deontologic al profesorului, care interzice propaganda politică în școală? Dacă urmăm logica lor, dacă vor fi ei la conducere, în școală toți profesorii vor spune că Maia Sandu este sfîntă, iar în fața clasei va apărea icoana cu chipul liderei PAS. Și aceștia vor argumenta în continuare că este „ceva firesc”, „educație civică””, conchide deputatul PSRM.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă