PSRM

23 ianuarie 2024

Delegația RM la APCE s-a întâlnit cu coraportorii APCE pentru Moldova

Astăzi, la Strasbourg, delegația Republicii Moldova la APCE, din componența căreia fac parte parlamentarii BCS Vlad Batrîncea și Adela Răileanu au avut o întrevedere cu Pierre-Alain Fridez și Inese Lībiņa-Egnere, coraportorii APCE pentru țara noastră.

Socialiștii au informat oficialii europeni despre politizarea procesului de reformare a justiției de către guvernarea PAS, în special modificarea pe bandă rulantă a legii Procuraturii în interes îngust de partid.

De asemenea, parlamentarii BCS au comunicat despre pericolele la adresa democrației și a drepturilor și libertăților cetățenilor prin capturarea instituțiilor statului, obstrucționarea opoziției, crearea unor structuri de cenzurare a mass-media și lichidarea instituțiilor media independente, îngrădirea libertății de exprimare, ignorarea recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Deputații BCS au fost unanimi în opinia că asemenea practici nu pot fi tolerate și reprezentă un pericol pentru statul de drept Republica Moldova.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă